← LEADERSHIP TERMINAL

EUROPEAN PARLIAMENT · SITTING

Claudiu-Richard Târziu

Member of the European Parliament · ECR · RO

IN THEIR OWN WORDS

Domnule președinte, stimați colegi, o dronă maritimă ucraineană a fost aproape să distrugă recent portul Constanța din România, iar noi nu am avut capacitatea tehnică de a o opri. Un model de inteligență artificială controlat de forțe rău-intenționate poate paraliza o întreagă economie.

PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

Mai vreți ca mașina electrică a românului să poată fi folosită de rețea, fără voia lui, când statul are nevoie de curent. Bateria lui, decizia altora. Ciudat. Vrem electrificare, categoric! Dar cu bani alocați, în mod special pentru sate, cu folosirea energiei nucleare și numai în condițiile în care omul este stăpân, nu sistemul.

PLENARY SITTING OF 2026-06-17 · READ THE VERBATIM REPORT

Doamnă președintă, doamnă comisară, stimați colegi, prima strategie anti-sărăcie din istoria Uniunii Europene nu are un buget dedicat și nici legislație obligatorie. Comisia tratează sărăcia a 93 de milioane de europeni printr-un document cu recomandări. Să fie bine și să nu fie rău.

PLENARY SITTING OF 2026-05-20 · READ THE VERBATIM REPORT

Domnule președinte, stimați colegi, Europa nu are doar o problemă de preț pentru energie, ci mai ales o problemă reală de securitate a aprovizionării, ceea ce ne creează o insecuritate generală.

PLENARY SITTING OF 2026-03-25 · READ THE VERBATIM REPORT

Fără energie sigură și accesibilă, nu există competitivitate, nu există deci nici industrie și nici autonomie strategică. Tranziția verde nu trebuie să continue cu orice preț și nu ignorând realitatea geopolitică. Ea nu este un scop în sine, ci este menită să ne facă o viață mai bună. Dacă ne face viața mai grea, trebuie să fie oprită.

PLENARY SITTING OF 2026-03-25 · READ THE VERBATIM REPORT

Plătim din nou un preț foarte mare pentru politica iresponsabilă prin care statele membre au fost obligate să închidă capacități energetice stabile - mine centrale de cărbune și, în ultima vreme, chiar și centrale hidroelectrice - înainte ca alternativele viabile să fie pregătite. România este un exemplu clar.

PLENARY SITTING OF 2026-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

The complete record

Every one of 52 lines we hold for Claudiu-Richard Târziu, in date order, each linked to its source. Free to read, in full, without an account. Page 1 of 2.

  1. Statele membre trebuie să rămână actorii principali în securitatea națională și, nu în ultimul rând, combaterea criminalității cibernetice nu poate deveni pretext pentru supravegherea generalizată a cetățenilor. 2-0332-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  2. Domnule președinte, stimați colegi, o dronă maritimă ucraineană a fost aproape să distrugă recent portul Constanța din România, iar noi nu am avut capacitatea tehnică de a o opri. Un model de inteligență artificială controlat de forțe rău-intenționate poate paraliza o întreagă economie. Acestea sunt vulnerabilități reale ale Uniunii Europene, nu lipsa de reglementare. Securitatea cibernetică se construiește prin investiții, prin competențe și prin tehnologii proprii. Nu putem vorbi despre suveranitate digitală câtă vreme tehnologiile critice rămân controlate din afara Uniunii. Europa trebuie să-și dezvolte propriile capacități, iar România, cu unul dintre cele mai performante ecosisteme IT din Europa, poate și trebuie să contribuie. Singura condiție este ca fondurile europene să ajungă și în estul Uniunii.

    PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  3. Mai vreți ca mașina electrică a românului să poată fi folosită de rețea, fără voia lui, când statul are nevoie de curent. Bateria lui, decizia altora. Ciudat. Vrem electrificare, categoric! Dar cu bani alocați, în mod special pentru sate, cu folosirea energiei nucleare și numai în condițiile în care omul este stăpân, nu sistemul. 3-0284-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-06-17 · READ THE VERBATIM REPORT

  4. Doamnă președintă, doamnă comisară, stimați colegi, prima strategie anti-sărăcie din istoria Uniunii Europene nu are un buget dedicat și nici legislație obligatorie. Comisia tratează sărăcia a 93 de milioane de europeni printr-un document cu recomandări. Să fie bine și să nu fie rău. Dincolo de asta, mă voi referi la sărăcia pe care nu o văd rapoartele Comisiei doamnei von der Leyen: sărăcia din satele românești, de pildă, care nu au drumuri, medici, școli funcționale și nu au niciun viitor, precum și sărăcia fostelor zone industriale ca Valea Jiului, Reșița, Hunedoara și multe altele, în care fabricile, uzinele sau minele au fost închise și nu s-a pus nimic în loc. Sărăcia rurală, ca și sărăcia din fostele zone industriale, nu dispare prin recomandări și discursuri.

    PLENARY SITTING OF 2026-05-20 · READ THE VERBATIM REPORT

  5. Fără energie sigură și accesibilă, nu există competitivitate, nu există deci nici industrie și nici autonomie strategică. Tranziția verde nu trebuie să continue cu orice preț și nu ignorând realitatea geopolitică. Ea nu este un scop în sine, ci este menită să ne facă o viață mai bună. Dacă ne face viața mai grea, trebuie să fie oprită. 1-0080-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-03-25 · READ THE VERBATIM REPORT

  6. Domnule președinte, stimați colegi, Europa nu are doar o problemă de preț pentru energie, ci mai ales o problemă reală de securitate a aprovizionării, ceea ce ne creează o insecuritate generală. Dacă accesul la petrolul sau gazul natural lichefiat din Golf este perturbat, nu vorbim doar despre facturi mai mari, ci și despre un risc direct pentru funcționarea economiei noastre. Gazul lichefiat a devenit foarte important pentru economia Uniunii Europene, dar el nu mai poate fi procurat astăzi decât din Statele Unite ale Americii, cu prețurile cunoscute și riscurile asumate. Această dependență ne expune unor șocuri externe pe care nu le putem controla. În același timp, sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii de carbon crește costurile exact în momentul în care ar trebui să ne protejăm industria.

    PLENARY SITTING OF 2026-03-25 · READ THE VERBATIM REPORT

  7. Plătim din nou un preț foarte mare pentru politica iresponsabilă prin care statele membre au fost obligate să închidă capacități energetice stabile - mine centrale de cărbune și, în ultima vreme, chiar și centrale hidroelectrice - înainte ca alternativele viabile să fie pregătite. România este un exemplu clar. Închiderea minelor și reducerea capacităților energetice au fost accelerate prin decizii administrative, iar această strategie ne-a transformat din producători și exportatori în clienți pentru producătorii externi. Energia nu este un experiment ideologic. Uniunea Europeană are nevoie, înainte de toate, de energie sigură și accesibilă. Fără această resursă vitală, proiectul de dezvoltare și competitivitatea sunt simple utopii. 2-0370-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  8. Domnule președinte, stimați colegi, e greu să găsim în arhivele Comisiei un proiect mai rupt de realitate și mai utopic decât acest pachet energetic. Suntem astăzi în mijlocul unei furtuni economice, care îi înspăimântă chiar și pe cei mai puternici jucători geopolitici, provocată de întreruperea fluxului de alimentare cu hidrocarburi din zona Golfului Persic. Avem cea mai bună dovadă a faptului că omenirea este total dependentă de sursele clasice de energie, și nu din indiferență față de mediul înconjurător. Tehnologiile nepoluante nu pot asigura în mod constant nivelul necesar pentru a ține economiile în mișcare.

    PLENARY SITTING OF 2026-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  9. Tocmai astăzi a început o anchetă penală împotriva preotului ortodox Mircea Uță din București, fiu de fost deținut politic anticomunist, care este acuzat că-i omagiază pe cei din închisorile comuniste - paradox românesc. 1-0224-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-03-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  10. Domnule președinte, stimați colegi, „comunismul a umplut cerul de sfinți” - spunea părintele Arsenie Papacioc, el însuși un mărturisitor din temnițele comuniste. Se referea la mare parte din cele două milioane de români care au suferit de pe urma regimurilor totalitare din România, a regimului comunist - arestați, anchetați, torturați, înfometați, umiliți sau uciși pur și simplu în închisori și în lagărele de muncă forțată. 9 martie este, în România, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. Îi comemorăm astăzi pe intelectualii, studenții, țăranii, preoții sau militarii care au trecut prin iadul gulagului comunist. Această zi este una de reculegere și de recunoștință față de cei care au plătit preț de sânge pentru demnitate, libertate și credință.

    PLENARY SITTING OF 2026-03-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  11. Practic, vorbim de realocarea inteligentă și extrem de rentabilă a fondurilor publice. Acest Parlament trebuie să aibă curajul și decența să combată sărăcia la fel de hotărât cum a fost atunci când a hotărât, a decis să reducă poluarea în Uniunea Europeană. Este doar o chestiune de voință să declanșăm cel mai mare program de investiții din istorie pentru revitalizarea zonelor defavorizate din UE. Banii vin tot de acolo de unde... 3-0425-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-02-11 · READ THE VERBATIM REPORT

  12. Doamnă președintă, pentru România, construirea unei apărări europene mai puternice nu este un concept abstract. Suntem pe flancul estic și în prima linie a apărării Uniunii în fața unei eventuale agresiuni a Rusiei. Tocmai de aceea trebuie să fim clari asupra direcției pe care o alegem. Spun „da” cooperării, consolidării capacităților de apărare și întăririi flancului estic, dar „nu” centralizării deciziei militare la Bruxelles și transferului de suveranitate. Apărarea rămâne nucleul dur al suveranității statelor, iar amenințările nu sunt aceleași pentru toate țările membre. O apărare europeană mai puternică trebuie să fie complementară NATO, nu o structură paralelă, care riscă să dubleze capacități și să creeze confuzie strategică. Totodată, dezvoltarea industriei europene de apărare trebuie să fie echitabilă.

    PLENARY SITTING OF 2026-02-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  13. Măsurile de sprijin continuă să favorizeze marii actori din piață, în timp ce viticultorii mici și mijlocii sunt lăsați să se descurce singuri, sufocați de reguli și condiționări. Ni se vorbește despre flexibilitate, dar producătorii se confruntă cu proceduri tot mai complicate. Ni se vorbește despre tranziția verde, dar costurile acesteia sunt transferate aproape integral asupra fermierilor, fără un sprijin financiar și real proporțional. Asta nu este o politică agricolă responsabilă, este o deconectare reală, periculoasă de la realitatea din teren. În această formă, din păcate, nu pot susține propunerea Comisiei, care, în opinia mea, ar trebui să fie revizuită de comun acord cu sectorul vitivinicol. 1-0061-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-02-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  14. Doamnă președintă, stimați colegi, propunerea de modificare a Regulamentului privind sectorul vitivinicol este prezentată ca o ajustare necesară. În realitate, se ratează exact problemele cu care se confruntă producătorii europeni astăzi. Într-un context de supraproducție, scădere a consumului și creștere a costurilor, Comisia vine cu soluții limitate, birocratice și, mai grav, profund dezechilibrate. Ne ocupăm de etichete, de fabricat vin care nu mai este vin, de defrișări ale unor podgorii, dar nu de ce au nevoie producătorii cu adevărat ca să mențină vinul pe piață, să-l poată comercializa și să facă profit, iar noi să ne bucurăm în continuare de o tradiție bimilenară.

    PLENARY SITTING OF 2026-02-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  15. Dacă Uniunea nu simplifică serios procedurile antitrust și nu reduce povara birocratică, Europa va deveni o simplă piață de desfacere pentru tehnologii străine. Fără o suveranitate digitală reală, ne condamnăm la irelevanță strategică în fața competitorilor globali. 3-0284-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-01-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  16. Doamnă președintă, stimați colegi, sectorul telecomunicațiilor din Uniunea Europeană se află într-un moment de fragilitate sistemică majoră. În timp ce SUA și China au consolidat piața în jurul a trei-patru giganți naționali, Europa rămâne fragmentată între peste 100 de operatori, sufocați de o suprareglementare foarte puternică. Fragmentarea excesivă a pieței este o piedică majoră în realizarea investițiilor de mare anvergură. Strategia DNA, Digital Networks Act, este o recunoaștere tardivă a faptului că reglementarea excesivă a prioritizat prețul mic pe termen scurt, sacrificând puterea industrială pe termen lung. În acest context, performanța remarcabilă a României, care oferă unul dintre cele mai rapide servicii de internet din lume, este un exemplu de urmat și o excepție fericită, nu o consecință a politicilor Bruxelles-ului.

    PLENARY SITTING OF 2026-01-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  17. Este o povară suplimentară pe umerii contribuabililor, care suportă costuri sociale și financiare uriașe pentru o integrare eșuată, care a creat sărăcie, insecuritate și erodarea țesutului social. Nu era un secret pentru nimeni, în urmă cu 20 de ani, că Uniunea Europeană nu poate oferi adăpost și resurse pentru migranții de pe două continente. A fost nevoie însă să vedem orașele și comunitățile europene transformate în tabere de refugiați, ca să descoperim că există ... (Președintele a retras cuvântul vorbitorului) 3-0244-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-01-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  18. Domnule președinte, stimați colegi, datele Eurostat din 2025 confirmă o realitate dură, pe care am subliniat-o de mai multe ori în ultimii ani: politica europeană privind migrația este un amestec de ipocrizie ideologică și măsuri administrative ineficiente. În timp ce ni se vând cifre despre creșterea returnărilor, realitatea din stradă este explozivă. State precum Germania sau Belgia fac eforturi disperate să repare prin management de criză, ceea ce s-a degradat în decenii de ignoranță. Asistăm la un spectacol grotesc. 77 % dintre așa-zisele returnări sunt de fapt subvenționate din banii cetățenilor UE, transformând procesul de expulzare într-o formă de turism asistat.

    PLENARY SITTING OF 2026-01-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  19. Din nefericire pentru contribuabilii europeni, nu ați reușit să substituiți decât dreptul lor de a fi reprezentați la nivel decizional. Obligațiile pe care vi le-ați asumat în numele lor vor fi împărțite în continuare, în mod democratic, așa cum prevăd tratatele Uniunii. Este UE astfel mai puternică? Nu! 3-0078-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-01-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  20. Doamnă președintă, stimați colegi, să punem punctul pe i. Nucleul dur al Uniunii Europene a decis că unanimitatea nu mai este necesară atunci când deciziile sunt luate în spatele ușilor închise. De pildă, tehnic vorbind, Uniunea Europeană a aprobat alocarea unor fonduri de 90 de miliarde de euro pentru susținerea Ucrainei în următorii doi ani. În realitate, un grup restrâns de state a decis, printr-un artificiu juridic, să suspende dreptul celorlalți membri de a decide în acest dosar extrem de sensibil. Nu are sens să intrăm în amănunte contabile sau legale, atâta vreme cât suntem condamnați să răspundem la o singură întrebare capitală pentru acest Parlament: mai suntem o uniune de state sau ne-am transformat într-o federație condusă de o aristocrație politico-ideologică?

    PLENARY SITTING OF 2026-01-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  21. La subiectul dezbaterii de azi, marea provocare este să găsim soluții realiste, însă între standardele de emisii de carbon și viabilitatea sectorului auto, UE există pentru bunăstarea cetățenilor ei, iar viitorul nu poate fi scris cu cerneala ideologiei, ci cu luciditate și pragmatism. 2-0450-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-12-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  22. Doamnă președintă, stimați colegi, Europa nu poate să se salveze și nu poate salva planeta, condamnându-și cetățenii la sărăcie. Dezbaterea de astăzi este, în sfârșit, un semn bun de maturitate politică. După ani de avertismente ignorate, decidenții europeni parcă încep să înțeleagă un adevăr simplu: Green Deal este o utopie sinucigașă pentru economia statelor Uniunii Europene. Protejarea mediului este importantă, dar esențială este protejarea economiei europene. Fără o economie puternică, nu vom avea nimic. Nu va mai fi nici Uniunea Europeană. Astăzi, UE pierde teren în fața Chinei și a Statelor Unite, iar acest decalaj nu se reduce cu sloganuri, ci cu politici echilibrate.

    PLENARY SITTING OF 2025-12-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  23. Până nu va stimula revenirea strategică a unităților de producție pe teritoriul european, pachetul nu va genera nici beneficii, nici securitate medicală. Dacă doctrina progresistă ar putea vindeca afecțiuni de natură medicală, Uniunea Europeană ar avea cei mai sănătoși cetățeni de pe glob. Dar în lumea reală suntem datori să dăm prioritate vieții, nu utopiilor ideologice. 1-0228-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-12-15 · READ THE VERBATIM REPORT

  24. Domnule președinte, stimați colegi, Uniunea Europeană este astăzi dependentă de piețele externe pentru asigurarea medicamentelor esențiale, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate sistemică majoră. Securitatea sanitară a Europei este expusă riscurilor geopolitice, fiindcă ingredientele farmaceutice active sunt procurate în mare măsură din China și India. Această realitate transformă pacienții europeni în actori pasivi în fața sincopelor din lanțurile globale de aprovizionare. În replică la această situație, Comisia Europeană a lansat pachetul farmaceutic european. Deși recunoaște oficial problema penuriei, documentul nu abordează și nu rezolvă cauzele fundamentale, costurile excesive și reglementările administrative din ce în ce mai dure, care au forțat producătorii de medicamente să se mute în zone mai puțin restrictive.

    PLENARY SITTING OF 2025-12-15 · READ THE VERBATIM REPORT

  25. Pentru cei naivi, vreau să spun doar atât: studiați istoria comunismului și veți găsi acolo adevărata față a fanatismului ideologic, a unei utopii care promitea societatea perfectă, dar care a transformat o jumătate de continent într-un lagăr de concentrare pentru milioane de oameni. 2-0093-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-11-25 · READ THE VERBATIM REPORT

  26. Domnule președinte, domnule comisar, stimați colegi, strategia europeană de tip Scutul democrației și mecanismul verificatorilor de fapte nu reprezintă o armă defensivă, ci un instrument de control ideologic și de cenzură politică. Așa- numita protecție împotriva dezinformării este un pretext pentru a instaura o rețea de delatori finanțați din bani publici, cu un statut privilegiat, pentru a stigmatiza și a anula orice discurs critic la adresa liniei oficiale. În România, acest rol este deja acordat unor organizații și instituții care devin procurori de facto ai discursului public, cu puterea de a elimina rapid conținutul incomod de pe orice platformă online. Sistemul pe care îl edificați astăzi încalcă flagrant dreptul la libera exprimare. Democrația se apără prin dezbatere, nu prin tăcere impusă.

    PLENARY SITTING OF 2025-11-25 · READ THE VERBATIM REPORT

  27. A continuat să lupte contra comunismului, fiind unul dintre liderii exilului românesc. După căderea comunismului în România, a făcut atât de mult bine, încât a căpătat o aură de sfințenie și este venerat ca atare de mulți români. Părintele Calciu rămâne un model universal de slujitor al adevărului, binelui și frumosului. Un erou. 1-0374-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-11-12 · READ THE VERBATIM REPORT

  28. Domnule președinte, pe 21 noiembrie se împlinesc 19 ani de la moartea unui erou și sfânt român, Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Țin să-l evoc astăzi aici, pentru că Europa trebuie să-și cinstească eroii și sfinții, ca să rămână Europa, și pentru că Europa nu trebuie să uite coșmarul comunist pe care Estul ei l-a trăit vreme de 45 de ani. Preotul ortodox Gheorghe Calciu-Dumitreasa a suferit 21 de ani de închisoare în temnițele comuniste pentru credința lui în Dumnezeu și în neamul românesc. A fost singurul care s-a opus poliției politice în anii '50, în procesul reeducării prin tortură din închisoarea Pitești, a fost singurul care s-a opus dărâmării bisericilor din București în anii '70. A fost primit la Casa Albă de doi președinți americani, Regan și Bush senior, și a deținut cetățenia de onoare a Statelor Unite ale Americii.

    PLENARY SITTING OF 2025-11-12 · READ THE VERBATIM REPORT

  29. Excluderea lor nu aduce tineri în agricultură, ci falimentează fermele familiale. Fermierii au răbdat destul. E timpul ca Uniunea Europeană să-i asculte, nu să-i pedepsească, să le dea încredere, nu hârtii de completat, libertate, nu piedici. 2-0310-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-10-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  30. Domnule președinte, stimați colegi, ni se promite o politică agricolă comună mai simplă și mai echitabilă. În realitate, vom avea parte de mai multă birocrație, mai multe controale și mai puțină libertate pentru cei care muncesc pământul. Pentru 2028, Comisia pregătește o reformă cu buget înghețat și un fond unic, care diluează plățile directe și slăbește solidaritatea între state. Țările cu bugete mici, precum România, vor avea de pierdut. În timp ce fermierii europeni sunt sufocați de reguli, piața rămâne deschisă produselor din afara Uniunii fără să respecte aceleași standarde, ceea ce reprezintă un autosabotaj economic. Sub pretextul încurajării tinerilor, Comisia vrea să excludă fermierii pensionari de la plata pe hectar, dar în România ei lucrează alături de familiile lor.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  31. Așadar, vă întreb: statul de drept înseamnă respectarea legilor doar atunci când acestea ne convin? Sau înseamnă că anumite ideologii au un permis special de a se plasa deasupra legii? Prin această atitudine duală, nu apărăm drepturile, ci încurajăm dezordinea și subminăm încrederea între statele europene. 3-0236-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-07-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  32. Doamnă președintă, stimați colegi, în acest plen auzim la nesfârșit un concept sacrosanct: statul de drept. Suntem certați, judecați și sancționați în numele lui. Dar se pare că acest principiu are o geometrie variabilă, în funcție de simpatiile ideologice de la Bruxelles. Să luăm un caz concret: Ungaria. Acolo, un Parlament ales democratic a adoptat o lege, o lege care interzice o anumită manifestare publică, pe care o consideră ofensatoare și dăunătoare pentru societate. Indiferent dacă ne place sau nu această lege, ea este expresia voinței suverane a unui stat membru și parte a ordinii sale legale. Am văzut oficiali europeni, diplomați și chiar europarlamentari aplaudând și participând la o acțiune care a sfidat programatic, în mod deliberat, legea țării gazdă.

    PLENARY SITTING OF 2025-07-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  33. Așadar, susținem extinderea, dar cerem o reformă serioasă și o consolidare a proceselor decizionale în structurile Uniunii, respect pentru suveranitatea statelor membre și o viziune clară asupra viitorului european. 4-0062-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-06-19 · READ THE VERBATIM REPORT

  34. Domnule președinte, stimați colegi, extinderea Uniunii Europene este un proiect cu implicații strategice și istorice profunde. Avem datoria să sprijinim aspirațiile europene ale unui stat precum Republica Moldova, care împărtășește cu România aceeași limbă și cultură, și destin istoric. Din punctul nostru de vedere, ajutorul acordat Moldovei în procesul de integrare este mai mult decât un obiectiv de politică externă, este o datorie față de identitatea și dreptul istoric al națiunii române. Dar tocmai pentru că ne pasă atât de mult, trebuie să spunem adevărul: Uniunea Europeană nu este astăzi pregătită instituțional pentru o extindere masivă. Fără o reformă reală a mecanismelor decizionale, a alocării bugetare, fără un control democratic real, riscăm să transformăm extinderea într-o nouă amenințare pentru stabilitatea Uniunii.

    PLENARY SITTING OF 2025-06-19 · READ THE VERBATIM REPORT

  35. Vrem să avem certitudinea că euro digital nu înseamnă un buton de control centralizat și să fim convinși că identitatea digitală ne aparține nouă, nu sistemului. Suveranitatea nu e un moft, e garanția că viitorul ne aparține. 3-0512-0000 Ekaterina Zaharieva, Member of the Commission. – Mr President, honourable Members, this debate shows how crucial it is that Europe remains in control of its digital future. And it's not because we are afraid, it's because it's really our responsibility. I really think that all of us bring responsibility to their citizens to speak the truth and not actually try to use this really very respectful house for manipulation.

    PLENARY SITTING OF 2025-06-18 · READ THE VERBATIM REPORT

  36. Domnule președinte, stimați colegi, vin din România, o țară care și-a câștigat libertatea cu sacrificii uriașe. De aceea privesc cu îngrijorare spre direcția pe care ne-o propune astăzi Uniunea Europeană ‑ digitalizare accelerată, identitate digitală, monedă unică electronică. În teorie, este progres, în practică, este un risc. Cine controlează aceste instrumente și în folosul cui? Nu sunt împotriva tehnologiei, dar sunt împotriva deciziilor impuse de sus, fără garanții clare pentru cetățean. Libertatea poate fi ștearsă cu un clic, iar încrederea nu se obține prin algoritm. Românii știu ce înseamnă controlul total, de aceea preferă să-și țină banii în casă, nu în servere. Nu putem construi o societate digitală fără să construim mai întâi încredere. Cerem un viitor digital în care omul să fie pus în centru, nu procesorul.

    PLENARY SITTING OF 2025-06-18 · READ THE VERBATIM REPORT

  37. Viitoarea strategie pentru reziliență în domeniul apei va trebui să reducă decalajele dintre regiuni și să transforme accesul la apă dintr-un privilegiu într-un drept garantat pentru toți cetățenii europeni. Viitorul hidric al Europei depinde de capacitatea noastră de a acționa solidar, în condiții reale, adaptate acolo unde nevoile sunt cele mai mari. 2-0434-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-05-06 · READ THE VERBATIM REPORT

  38. Doamnă președintă, doamnă comisară, stimați colegi, în contextul crizei climatice, Europa nu își mai permite o abordare uniformă în privința apei. Regiunile din estul și sud-estul Europei, cum sunt România, Bulgaria și Ungaria, bazinul Dunării, se confruntă cu secetă, inundații, deșertificare și extinderea spre nord a condițiilor semiaride. În aceste zone, comunități întregi nu au acces nici măcar la apă potabilă, tocmai de aceea avem nevoie de un sprijin direcționat, infrastructură modernizată, sisteme de avertizare timpurie și investiții solide în agricultură. Mai mult decât atât, viitoarele politici de tarifare a apei nu trebuie să adâncească inegalitățile în ceea ce privește accesul la apă curată în întreaga Uniune.

    PLENARY SITTING OF 2025-05-06 · READ THE VERBATIM REPORT

  39. Din păcate, în lipsa unei finanțări din partea guvernului american, mă tem că Radio Europa Liberă nu își va mai putea îndeplini rolul de altădată, pentru că onor Comisia Europeană este mai înclinată spre cenzură. 2-0454-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-04-01 · READ THE VERBATIM REPORT

  40. Domnule președinte, stimați colegi, pentru Europa de Est, Radio Europa Liberă a fost vocea libertății în anii de totalitarism comunist. O ascultam cu părinții mei cu o pioșenie aproape religioasă. Mai târziu, eu am fost corespondent la Radio Europa Liberă timp de șapte ani. Au fost ani de libertate și de descoperire a democrației pentru România. Am cunoscut oameni care au făcut istorie la Radio Europa Liberă, secția românească, precum directorul acestei secții, domnul Nicolae Stroescu-Stînișoara. Mi-au fost călăuze spre libertatea adevărată. De Radio Europa Liberă este nevoie și astăzi la fel de mult ca până în 1989, pentru că libertatea este din nou amenințată în Europa și chiar în Uniunea Europeană. Cei care au obligația de a garanta această libertate și de a o apăra, nu o fac.

    PLENARY SITTING OF 2025-04-01 · READ THE VERBATIM REPORT

  41. Cea mai mare amenințare la adresa Uniunii Europene vine astăzi din interior, din deciziile pe care oamenii le înțeleg din ce în ce mai puțin din decalajele între statele Uniunii Europene și din sistemul decizional tot mai concentrat la vârful Uniunii. Este din nou vremea fabricanților de arme și muniții. Dacă vom găsi înțelepciunea și curajul să ne amintim marile lecții, vom (...) (Președintele a retras cuvântul vorbitorului) 2-0195-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-04-01 · READ THE VERBATIM REPORT

  42. Doamnă președintă, stimați colegi, discutăm astăzi despre apărare și securitate în Uniunea Europeană. Foarte bine, pentru că sentimentul de nesiguranță și teama de o posibilă agresiune sunt fenomene sociale devastatoare pentru orice comunitate. Dar care este astăzi cea mai mare amenințare la adresa Uniunii Europene? Au fost vremuri în care o amenințare militară sau de tip hibrid la adresa Uniunii Europene era de neconceput. Vorbesc de timpul în care credința cetățenilor în valorile și în viitorul acestei construcții politice era de nezdruncinat. Astăzi vorbim despre amenințări externe și despre nevoia de a întări forța armată. Este esențial să fim pregătiți pentru orice, dar în calitate de oameni politici responsabili, trebuie să fim mai întâi realiști.

    PLENARY SITTING OF 2025-04-01 · READ THE VERBATIM REPORT

  43. Valoarea diferențiată a subvențiilor de la un stat la altul în Uniunea Europeană, precum și controlul a 75 % din fluxul comercial din România exercitat de marile lanțuri de magazine multinaționale îi dezavantajează serios pe fermierii români. Vreți ca agricultura să înflorească din nou? Combateți ideologia care a infestat acest domeniu strategic. 4-0050-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-03-13 · READ THE VERBATIM REPORT

  44. Domnule președinte, stimați colegi, promovez în România o strategie politică pe care am intitulat-o „decontaminarea discursului public de ingerințele ideologice”. România este astăzi o țară în care valoarea de adevăr a unei idei trebuie certificată de autorități sau poate fi anulată prin decizia unei instituții de forță. Prin comparație, vă spun că cel mai dăunător parazit care pune în pericol agricultura UE este aceeași ideologie neomarxistă sau, în mod particular, ecomarxistă. Agricultura este un ecosistem cu mecanisme precise de autoreglare și adaptare. Fiecare etapă intermediară, de la producție la vânzare, este astăzi influențată politic și reglementată în beneficiul unui grup de interese politico-economice.

    PLENARY SITTING OF 2025-03-13 · READ THE VERBATIM REPORT

  45. Sunt oficiali care acoperă acest abuz, iar reacțiile Statelor Unite ale Americii sunt ignorate pur și simplu de către autoritățile din România. Vă atrag atenția că astăzi se întâmplă în România, iar mâine se poate întâmpla în oricare țară a Uniunii Europene. 1-0234-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  46. Doamnă președintă, stimați colegi, trag un semnal de alarmă foarte puternic asupra democrației din România, care este într-un pericol de moarte. Pe 6 decembrie anul trecut, a avut loc un fapt fără precedent în Uniunea Europeană, și anume anularea alegerilor prezidențiale din România. Pe 9 martie anul acesta, candidatul care avea cele mai mari șanse să câștige alegerile prezidențiale și care a câștigat primul tur de scrutin de anul trecut, a fost interzis pentru o nouă candidatură, i s-a interzis să candideze din nou. Mâine-poimâine vor fi interzise probabil și partidele care nu corespund noii politici a României, care a luat-o pe un drum al dictaturii. Ce face UE în această situație? Comisia Europeană nu are niciun fel de reacție.

    PLENARY SITTING OF 2025-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  47. Mecanismul de reformă și creștere este în mod evident o oportunitate majoră pentru Republica Moldova, mai ales în aceste vremuri tulburi. Deși credem în continuare că parcursul natural către Uniunea Europeană pentru Republica Moldova ar fi fost reunificarea cu România, vom continua să fim primii care să sprijine în mod necondiționat procesele de modernizare și democratizare asumate cu sinceritate de administrația de la Chișinău. 1-0181-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  48. Doamnă președintă, doamnă comisară, stimați colegi, Republica Moldova are două șanse istorice în parcursul său spre Uniunea Europeană: - în primul rând, o bibliografie legislativă și administrativă completă pentru reformele pe care trebuie să le implementeze, tradusă în limba română și testată în practică de autoritățile de la București; - în al doilea rând, un parteneriat solid cu România, care a rezolvat operativ cam toate crizele și incidentele de natură economică prin care au trecut frații noștri de dincolo de Prut. România a străbătut un drum complicat și plin de provocări în procesul de aderare la UE, iar unele dintre greșelile și cedările făcute atunci își produc efectele devastatoare pentru economia națională și astăzi, la aproape 20 de ani distanță. Ar fi cu atât mai dureros să vedem asemenea erori repetându-se în anii care vin.

    PLENARY SITTING OF 2025-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  49. Celelalte state au asistat neputincioase la depopularea sistemului. De la acest adevăr trebuie să plecăm în efortul titanic de a reface piața muncii din Uniunea Europeană. Decalajele de dezvoltare între state produc efecte catastrofale în timp, și la săraci, și bogați. Aceste decalaje trebuie reduse. 2-0231-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-02-11 · READ THE VERBATIM REPORT

  50. Domnule președinte, doamnă comisară, stimați colegi, astăzi suntem loviți de efectele unei crize profunde pe piața muncii, în general, dar mai ales în domeniile strategice, așa cum este și sistemul medical. Dacă la nivelul Uniunii Europene subiectul este îngrijorător, în România și în statele mai puțin dezvoltate ale Uniunii Europene fenomenul devine de-a dreptul periculos. Decenii la rând, țările din Occidentul dezvoltat au absorbit ca un burete elita profesională a personalului medical din Est, sub mirajul unor salarii net superioare și a unor condiții de lucru mult mai bune. Acest flux migrator a generat efecte devastatoare în timp, țările bogate au ajuns la concluzia că nu e nevoie neapărat să dezvolte educația și pregătirea profesională, câtă vreme își pot asigura necesarul de personal prin import.

    PLENARY SITTING OF 2025-02-11 · READ THE VERBATIM REPORT