← LEADERSHIP TERMINAL

EUROPEAN PARLIAMENT · SITTING

Georgiana Teodorescu

Member of the European Parliament · ECR · RO

IN THEIR OWN WORDS

Zecile de tone înseamnă sute de mii, chiar milioane de victime, de dependenți, de tineri care își anulează viitorul, de copii buni precum al meu sau ai voștri.

PLENARY SITTING OF 2026-07-08 · READ THE VERBATIM REPORT

În plus, Ucraina este, din păcate, o țară aflată încă în război cu teritoriul disputat, deci nu putem vorbi de aderare efectivă în acest stadiu. Și ar fi nedrept să susținem și Moldova blocată la pachet cu ea.

PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

Domnul președinte, total inacceptabile incursiunile dronelor rusești în România. Dar mai există un subiect care trebuie atins. O dronă maritimă ucraineană, asupra căreia Ucraina a pierdut controlul, a intrat pe teritoriul României și a explodat în portul Constanța.

PLENARY SITTING OF 2026-06-16 · READ THE VERBATIM REPORT

O explozie a acestei rezerve de azotat de amoniu ar fi devastat orașul Constanța și ar fi generat sute de mii de victime. Ba mai mult, ar fi băgat România și întreaga Europă în război cu Rusia.

PLENARY SITTING OF 2026-06-16 · READ THE VERBATIM REPORT

Doamnă președintă, sărăcia extremă favorizează criminalitatea și recrutarea minorilor, atât în scopul de a săvârși ei înșiși infracțiuni grave, precum traficul de droguri sau infracțiuni de violență, cât și în scopul exploatării lor pentru cerșetorie, abuzuri sexuale sau diverse alte infracțiuni.

PLENARY SITTING OF 2026-05-20 · READ THE VERBATIM REPORT

Doamnă președintă, noua strategie UE pentru fertilizatori nu trebuie să fie doar o listă de bune intenții, ci un plan de securitate națională și europeană. Traversăm o criză sistemică pe care, din păcate, am mai trăit-o.

PLENARY SITTING OF 2026-05-19 · READ THE VERBATIM REPORT

The complete record

Every one of 56 lines we hold for Georgiana Teodorescu, in date order, each linked to its source. Free to read, in full, without an account. Page 1 of 2.

  1. Zecile de tone înseamnă sute de mii, chiar milioane de victime, de dependenți, de tineri care își anulează viitorul, de copii buni precum al meu sau ai voștri. Și fix în timp ce se întâmplă toate astea, în Parlamentul European, unii colegi de-ai noștri votează să nu întărească structurile de forță competente în combaterea traficului de droguri. Adică fix acele structuri care ar fi putut opri cele două vase venite de pe mare și ne-ar fi putut salva copiii. 3-0309-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-07-08 · READ THE VERBATIM REPORT

  2. În plus, Ucraina este, din păcate, o țară aflată încă în război cu teritoriul disputat, deci nu putem vorbi de aderare efectivă în acest stadiu. Și ar fi nedrept să susținem și Moldova blocată la pachet cu ea. Orice țară care dorește să adere la UE trebuie să îndeplinească fix aceleași condiții ca și antemergători ei, iar din acest punct de vedere trebuie să spunem clar: Moldova se află cu mulți pași înaintea Ucrainei, deci cu mulți pași mai aproape de Uniunea Europeană. 2-0488-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  3. O explozie a acestei rezerve de azotat de amoniu ar fi devastat orașul Constanța și ar fi generat sute de mii de victime. Ba mai mult, ar fi băgat România și întreaga Europă în război cu Rusia. Acest mesaj este pentru prietenii noștri ucraineni, pe care UE îi ajută și-i va mai ajuta și în continuare din banii noștri: ne așteptăm să dați dovadă de seriozitate și respect pentru ajutorul primit și să nu puneți în pericol viețile cetățenilor noștri prin informări întârziate. Așa fac adevărații aliați! 2-0231-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-06-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  4. Domnul președinte, total inacceptabile incursiunile dronelor rusești în România. Dar mai există un subiect care trebuie atins. O dronă maritimă ucraineană, asupra căreia Ucraina a pierdut controlul, a intrat pe teritoriul României și a explodat în portul Constanța. Faptul că s-a putut pierde controlul asupra ei din cauza atacurilor rusești injuste nu surprinde. Ceea ce surprinde și dezamăgește totodată este reacția mult întârziată a partenerilor și prietenilor ucraineni, care ne-au avertizat de pericolul iminent cu patru ore mai târziu, conform declarațiilor oficiale ale Ministerului Apărării din România. Dacă drona ucraineană deturnată ar fi ajuns la Oil Terminal, unde există un petrolier plin de combustibil, incendiul ar fi cuprins întregul terminal petrolier, extinzându-se și la depozitul de azotat de amoniu de lângă.

    PLENARY SITTING OF 2026-06-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  5. Doamnă președintă, sărăcia extremă favorizează criminalitatea și recrutarea minorilor, atât în scopul de a săvârși ei înșiși infracțiuni grave, precum traficul de droguri sau infracțiuni de violență, cât și în scopul exploatării lor pentru cerșetorie, abuzuri sexuale sau diverse alte infracțiuni. Altfel spus, cu cât sunt mai săraci copiii noștri, cu atât sunt în pericol mai mare să devină victime ale unor rețele de crimă organizată. Există două soluții eficiente pentru această problemă, atât timp cât sunt aplicate în același timp: combaterea eficientă a sărăciei și întărirea capacității structurilor specializate ale poliției cu atribuții în prevenirea și combaterea crimei organizate. Dacă Uniunea Europeană pune preț real pe siguranța și sănătatea copiilor noștri, trebuie să aloce urgent fonduri pentru aceste două soluții.

    PLENARY SITTING OF 2026-05-20 · READ THE VERBATIM REPORT

  6. Soluția pe termen lung nu este subvenționarea dependenței, ci recâștigarea autonomiei strategice a Europei. Trebuie să sprijinim urgent deschiderea și redeschiderea combinatelor de fertilizatori pe teritoriul Uniunii. Aceasta nu este doar o problemă agricolă; producția de fertilizatori ține direct de securitatea geopolitică a Uniunii Europene. 2-0263-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-05-19 · READ THE VERBATIM REPORT

  7. Doamnă președintă, noua strategie UE pentru fertilizatori nu trebuie să fie doar o listă de bune intenții, ci un plan de securitate națională și europeană. Traversăm o criză sistemică pe care, din păcate, am mai trăit-o. Declanșarea războiului din Ucraina a expus dureros dependența noastră toxică de materii prime, precum potasiul, provenite din state ca Rusia sau Belarus. Cu toate acestea, pare că nu am învățat nimic. Astăzi, fermierii noștri sunt sufocați de importuri masive, de prețuri record și de speculă pe piața internațională. Datele oficiale din analiză ne arată clar: vulnerabilitatea noastră structurală crește de la o lună la alta. Nu putem vorbi despre suveranitatea alimentară fără suveranitate în producția de fertilizatori.

    PLENARY SITTING OF 2026-05-19 · READ THE VERBATIM REPORT

  8. Efectivul de urși real în România depășește 12 000 de exemplare. Nicio altă țară UE nu vrea să-i preia, dar toți se grăbesc să ne țină lecții despre cum trebuie să-i protejăm. Mesajul meu de astăzi este pentru Ionuț: să știi, dragă Ionuț, că tatăl tău, asemenea tuturor crescătorilor harnici de animale, a fost un erou, un erou care a muncit pe brânci și și-a dat viața, din păcate, pentru că noi, la Bruxelles și în Guvernul României, nu am știut să facem politici în care să punem omul pe primul loc și nu ursul. 4-0069-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-04-30 · READ THE VERBATIM REPORT

  9. Domnule președinte, datorită unor organizații precum WWF si Agent Green, în România toată lumea a auzit de ursul Arthur. Din păcate, din cauza fix a acestor organizații și a politicilor împinse de ele până la nivel de Bruxelles, nimeni din România nu știe că pe ciobanul mâncat de viu de urs îl chema Mihai și că avea un băiețel, Ionuț, care acum crește fără tată. În egală măsură, nimeni nu își va aminti de fetița de 11 ani furată din curtea părinților de un urs pentru a o mânca, de fata de 14 ani atacată de urs în fața blocului sau de tânăra de 21 de ani mâncată de vie anul trecut. După cum nimeni nu vă vorbește aici, în această clădire, de sutele de atacuri ale ursului asupra animalelor, crescătorilor de animale și fermierilor din zonele montane, submontane și chiar de podiș.

    PLENARY SITTING OF 2026-04-30 · READ THE VERBATIM REPORT

  10. Vin din țara în care s-au anulat alegerile fără probe și spun ferm că această condiționalitate nouă poate deveni lesne un instrument de șantaj. Prin urmare, dacă anularea alegerilor din România ar putea fi considerată o încălcare a statului de drept, banii pentru agricultură sau coeziune ar putea fi suspendați pe loc. Dacă Uniunea Europeană vrea să continue așa cum a început, cu deplina respectare a intereselor cetățenilor europeni, atunci este datoare să construiască un buget viitor dedicat acestor valori care să prioritizeze domenii cheie precum agricultura, coeziunea și industria. 2-0073-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-04-28 · READ THE VERBATIM REPORT

  11. Domnule președinte, concluziile mele după aprofundarea raportului: deși Comisia Europeană anunță pentru perioada 2028-2034 cel mai mare buget din istoria UE, de aproape 1,8 trilioane de euro, el, de fapt, este mult mai mic față de precedentul exercițiu bugetar. O parte semnificativă, 150 de miliarde de euro, adică împrumuturile PNRR, trebuie înapoiată. Deși Parlamentul European se laudă că mărește așa-zisul buget istoric, diferența în plus, de zeci de miliarde de euro, e generată, de fapt, de noi taxe care vor fi plătite de cetățeni, inclusiv de români. Politici vechi de 60 de ani, cum este politica agricolă, de exemplu, ori coeziunea, ambele vitale pentru România, nu doar că nu vor mai avea bugetul lor separat, ci vor avea tăieri drastice ‑ în cazul agriculturii europene, 30 % mai puțin față de actualul exercițiu financiar.

    PLENARY SITTING OF 2026-04-28 · READ THE VERBATIM REPORT

  12. Pentru a fi cu adevărat independentă justiția, deci și lupta anticorupție, avem nevoie de magistrați cinstiți, incoruptibili, neinfluențabili politic și curajoși. Magistrați care să răspundă atunci când greșesc și care să avanseze în carieră exclusiv pe criterii de meritocrație. Și dacă tot vrem să luptăm împotriva corupției, haideți să verificăm cum și unde a ajuns fiecare euro care a plecat de la Bruxelles, nu numai în statele membre, dar mai ales în afara lor. Atunci vom avea adevărata măsură a corupției. 1-0305-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-03-25 · READ THE VERBATIM REPORT

  13. Doamnă președintă, corupția, acest cancer al societății noastre, pervertește toate categoriile sociale și toate domeniile de activitate, de la funcționari publici, magistrați, polițiști, până la medici, profesori sau simpli angajați în privat. Corupția paralizează de multe ori administrația publică și creează inechități sau discriminări, acolo unde statul ar trebui să funcționeze ireproșabil în interesul cetățenilor. Mai grav decât atât, corupția irosește banul public. Orice euro care pleacă în buzunarul unui corupt este un euro care se pierde de la un spital, o autostradă, o școală sau o fabrică. Corupția nu poate fi combătută însă politizând, e nevoie de întărire a structurilor anticorupție și de excluderea factorului politic din orice formă de numire sau controlare a acestor unități.

    PLENARY SITTING OF 2026-03-25 · READ THE VERBATIM REPORT

  14. Și nu o spun eu, o spune Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Susțin necesitatea unor mecanisme eficiente de combatere a materialelor cu abuzuri sexuale asupra copiilor. Refuz însă soluțiile tehnice care ar submina securitatea cibernetică globală. Am depus amendamente specifice la Regulamentul de prelungire a normelor actuale, prin care am solicitat ca criptarea de la capăt la capăt să rămână intactă. E singura garanție a confidențialității comunicărilor noastre. 3-0201-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-03-11 · READ THE VERBATIM REPORT

  15. (începutul intervenției nu a fost făcut la microfon) ... dar nu sub pretextul anulării dreptului fundamental la viață privată. Sunt avocat penalist și o spun clar: viața privată e un drept fundamental care nu poate fi negociat. Pe de altă parte, sunt mamă și declar cu aceeași fermitate: dreptul minorilor la protecție în mediul online este vital. Se impun, așadar, pedepse penale pe măsură pentru infractori, însă cele două drepturi nu se anulează reciproc și nu sunt în conflict. Ele trebuie garantate în paralel și ține de noi să găsim soluția corectă pentru asta. Lupta împotriva abuzurilor asupra minorilor nu trebuie să se transforme într-o supraveghere și urmărire generalizată a tuturor cetățenilor de bună-credință. Orice restrângere a drepturilor oamenilor trebuie să fie doar cu caracter excepțional și doar în anumite situații punctuale.

    PLENARY SITTING OF 2026-03-11 · READ THE VERBATIM REPORT

  16. Noile noastre reguli de aplicare trebuie să asigure că autoritățile naționale, precum Consiliul Concurenței din România, nu așteaptă doar plângeri formale. Trebuie să investigheze proactiv atunci când giganții din retail folosesc paravanul legislației UE pentru monopoluri private pe spatele producătorilor europeni. Solicit Ministerului Agriculturii din România, Consiliului Concurenței și autorităților naționale competente să investigheze urgent. Am interpelat, de asemenea, Comisia Europeană și dacă nu au documentul pe care eu îl dețin, nu e nicio problemă, îl pun eu la dispoziția lor. 4-0098-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-02-12 · READ THE VERBATIM REPORT

  17. Doamnă președintă, (începutul intervenției nu a fost făcut la microfon)... noi dezbatem și finalizăm negocierile la Regulamentul de aplicare a Directivei privind practicile comerciale neloiale, pescarii și acvacultorii români sunt obligați să plătească mii de euro abuziv, altfel riscă să fie excluși din anumite supermarketuri. Dețin documentul prin care un anumit retailer din România a emis un ultimatum furnizorilor săi de produse pescărești și de acvacultură: ori vă abonați la firma impusă de noi, ori pierdeți accesul la piață. În mod mincinos, retailerul în cauză invocă regulamentul de control privind pescuitul ca justificare. De fapt, îl șantajează pe furnizor să plătească pentru cerințele proprii de conformitate.

    PLENARY SITTING OF 2026-02-12 · READ THE VERBATIM REPORT

  18. Ați închis școlile de meserii știind că ele puteau face diferența între un loc de muncă cinstit acasă și drumul pribegiei peste hotare. Guvernele care nu pun educația pe primul loc, de fapt nu pun cetățenii pe primul loc și nici viitorul țării pe care o conduc. Cei care vă bateți joc prin politicile voastre mici de copii, nu îi meritați și nici nu meritați funcțiile pe care le ocupați, pentru că nu știți ce înseamnă responsabilitatea. 3-0338-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-02-11 · READ THE VERBATIM REPORT

  19. Domnule președinte, Europa a încercat să rezolve criza demografică și criza de pe piața locurilor de muncă prin migrație. Nu a fost o idee bună și avem mii de victime ale infracționalității crescute care ne demonstrează asta, precum și rapoarte oficiale ale Frontex, Europol și ale altor instituții similare, în care sunt analizate pe larg migrația ilegală și infracțiunile săvârșite de migranți. De anul acesta vom vedea și efectele Pactului pentru migrație și azil în țări membre UE, în care migrația ilegală era redusă. Suntem cu adevărat pregătiți? Este poliția din țările membre suficient de pregătită? Văzând ce se întâmplă pe străzile din Bruxelles, aș spune că nu.

    PLENARY SITTING OF 2026-01-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  20. Securitatea UE are nevoie de cetățeni europeni cu un trai stabil și de un trend demografic pozitiv. Solicit Comisiei să ia în calcul, așa cum a făcut-o în cazul PNRR, crearea unui fond cu granturi și împrumuturi pentru locuințe la prețuri accesibile. Am depus acest amendament în cadrul raportului comisiei HOUS și este linia roșie peste care nu voi trece. Altfel, Această dezbatere, viitorul raport și orice strategie în acest sens, rămân doar vorbe goale. 2-0287-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-12-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  21. Doamnă președintă, Comisia găsește bani pentru o multitudine de lucruri și, cu toate acestea, din aproape cele 2 trilioane alocate viitorului buget UE, nu am reușit să identificăm o sumă dedicată exclusiv rezolvării crizei locuințelor. Planul prezentat de Comisie e bine intenționat. Îi lipsește însă coloana vertebrală: un buget alocat exclusiv finanțării unor locuințe la prețuri decente. Astăzi, Europa e în război cu un dușman nevăzut: declinul demografic. Fiecare tânăr care nu are un acoperiș stabil deasupra capului, fiecare familie care nu își permite achiziționarea unei locuințe, fiecare cetățean care nu își permite luxul unei case înseamnă, de fapt, dispariția lentă, dar sigură a civilizației europene. Securitatea Europei nu se rezolvă doar cu înarmare.

    PLENARY SITTING OF 2025-12-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  22. În mod halucinant, în aceeași sesiune de vot, pe de o parte, vom ridica vălul de restricții care au erodat agricultura europeană, pe de cealaltă parte, vom adopta un mecanism care să protejeze fermierul european de pericolul Mercosur, culmea, cu aceiași bani alocați lui, pentru alte urgențe. Un singur amendament pe care eu l-am inițiat reprezintă o vestă de salvare pentru fermierul european. Este amendamentul 80 din mecanismul de salvgardare Mercosur. Și dacă vă pasă de ceea ce mâncăm cu toții, vă solicit să îl susțineți și să îl votați mâine. 1-0169-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-12-15 · READ THE VERBATIM REPORT

  23. Doamnă președintă, regulamentul de simplificare al politicii agricole comune nu trebuie privit ca un moft al sectorului, nici ca pe o concesie gratuită făcută fermierului european. După ani la rând în care fermierul european a fost, fie cobaiul ideologiei verzi, fie soldat fără voia și vina lui, într-un război purtat la granițele UE, fie chiar monedă de schimb în conflictele economice purtate între continente, merită o gură de aer proaspăt. Nu e de ajuns însă. La colț pândește un adversar și mai de temut decât birocrația de la Bruxelles. Se numește Mercosur și dacă nu echipăm fermierul european, deja slăbit în mod corespunzător, lupta e pierdută din fașă.

    PLENARY SITTING OF 2025-12-15 · READ THE VERBATIM REPORT

  24. Singurele forme de apărare pe care le știm astăzi sunt, așadar, evacuarea satelor și escortarea dronelor în siguranță înapoi peste granițe. Râd rușii de noi de se prăpădesc. Până nu se va întări realmente flancul estic al UE cu sisteme antidrone de ultimă generație, cetățenii UE nu vor fi protejați. Poate nu ar strica să folosim o parte din banii pe care îi dăm Ucrainei pentru a întări apărarea din țările UE aflate la granița războiului, cum ar fi România, Polonia, Ungaria sau Slovacia. 3-0240-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-11-26 · READ THE VERBATIM REPORT

  25. Doamnă președintă, în România, ministrul apărării a anunțat mândru, acum două zile, că în curând vom deveni a doua putere militară din flancul estic. Totuși, ieri, o dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României și, deși piloții români și germani au avut permisiunea de a neutraliza ținta, nu au tras, doar au escortat-o. Într-un final, drona s-a lovit de un copac din județul Vaslui și a căzut, distrugându-se. Slavă Domnului că mai avem copaci să ne apere. Adevărul este că nu suntem pregătiți să facem față unui atac serios. Nu avem arme, nu avem armată și nici un ministru al apărării competent. Pentru cetățeni, toate discuțiile de la Bruxelles despre SAFE, EDIP, „ReArm Europe” sunt vorbe goale. Săptămâna trecută, un întreg sat din Delta Dunării a fost evacuat din cauza pericolului de explozie al unui vas lovit de drone rusești.

    PLENARY SITTING OF 2025-11-26 · READ THE VERBATIM REPORT

  26. De aceea, susțin urgentarea unei inițiative legislative care să declare polițiștii, personalul militar, grănicerii și vameșii meserii cu grad ridicat de risc și care să ofere acestora statutul și salariul pe care îl merită. Și celor care cred că munca de polițist nu e riscantă le pun o întrebare simplă: dacă fiul sau fiica dumneavoastră ar fi polițist, ați dormi liniștiți în noaptea în care sunt de serviciu? 1-0358-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-11-12 · READ THE VERBATIM REPORT

  27. Pe locul șase în Europa la producția de mașini, România e printre cele mai afectate state. În timp ce dezbatem în plen, astăzi, 200 de muncitori de la o fabrică din Dej tocmai și-au pierdut locul de muncă. Alte mii au trecut prin disponibilizări lunile trecute. Pactul verde trebuie suspendat de urgență și economia europeană trebuie salvată. 3-0259-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-10-08 · READ THE VERBATIM REPORT

  28. Domnule președinte, vă miră că în doar trei luni de zile am ajuns să votăm trei moțiuni de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, inițiate de grupuri politice diferite? Unul din principalele reproșuri aduse Comisiei în aceste moțiuni se referă la infamul Pact verde și la efectele lui distructive asupra economiei și industriei europene. Astăzi analizăm situația industriei automotive și nu putem să o facem fără să amintim despre cât de afectat a fost acest domeniu de politicile Green Deal: fabrici închise, sute de mii de oameni rămași fără locuri de muncă, costuri din ce în ce mai crescute la producția de mașini, ba mai mult, apariția pe piață a unui competitor periculos de ieftin, China. Chiar astăzi s-a votat aici, în acest plen, să ajutăm Germania și Belgia cu bani din cauza închiderii unor fabrici din industria automotive.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-08 · READ THE VERBATIM REPORT

  29. Fermierul român nu e cetățean de mâna a doua, el respectă toate normele europene, deci e rândul Comisiei Europene să-i garanteze un viitor sustenabil în agricultură. 2-0325-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-10-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  30. Doamnă președintă, țara mea, România, contribuie la securitatea alimentară a Uniunii Europene cot la cot cu celelalte state ale UE, însă cu un enorm handicap: cu un fermier român copleșit de inflație, afectat sever de vânzarea pe piața neagră de cereale ucrainene, îndatorat la cele mai mari dobânzi din Europa și cu o subvenție mult, mult mai mică decât cea a colegilor lui din Vest. Și dacă asta nu ar fi de ajuns, Comisia Europeană mai vine cu o lovitură: alocă României din viitorul buget al agriculturii și mai puțini bani decât în prezent, exclude de la finanțare o suprafață de circa 4 milioane de hectare de teren arabil pentru care nu se va primi, de fapt, subvenție și deschide larg porțile celui mai mare acord comercial din istoria UE, cel cu Mercosur, care va inunda piața cu produse ieftine și de calitate proastă.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  31. Credem că orice provocare poate fi depășită prin dialog sincer și respect reciproc. Europa și China pot găsi soluții echilibrate, care să protejeze interesele ambelor părți. Într-un context mondial tot mai complicat, este vital ca UE și China să găsească o cale diplomatică să își facă reciproc concesii, astfel încât relațiile să poată evolua în bine. E nevoie de înțelepciune și flexibilitate. Fermierii europeni se trezesc zilnic înainte de răsărit pentru a hrăni milioane de oameni. Este obligația noastră să ne trezim și noi ca lideri și să-i apărăm cu aceeași dăruire. 3-0336-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-09-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  32. Domnule președinte, fermierii europeni nu sunt doar producători de carne, lapte sau cereale. Ei sunt cei care dau viață satelor, păstrează tradițiile și se asigură că fiecare familie din Europa are hrană sănătoasă pe masă, la prețuri accesibile. Ei muncesc în frig, în arșiță, în vremuri de incertitudine, pentru 450 de milioane de consumatori europeni și pentru dreptul lor fundamental la hrană. Nu putem rămâne indiferenți atunci când decizii politice riscă să le șubrezească munca; bugete reduse, acorduri comerciale nefavorabile, condiții dure și legislații contraproductive, toate tăvălug în ultimii ani. Solidaritatea europeană trebuie să însemne mai mult decât vorbe, trebuie să fie un scut real pentru cei care ne hrănesc. În același timp, știm că relația noastră cu China este strategică și de mare valoare. Nu căutăm conflict, ci cooperare.

    PLENARY SITTING OF 2025-09-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  33. Domnule președinte, acesta este un mesaj pentru toți moraliștii care ne țin lecții despre generozitate, acuzându-ne că suntem extremiști pentru că nu deschidem larg brațele Europei pentru migranți. Suntem aleși de cetățeni europeni din state membre ale UE. Avem misiunea de a prioritiza interesele lor, ale celor care ne-au ales. Asta înseamnă să punem pe primul loc dreptul lor de a ocupa locurile de muncă existente, siguranța lor pe străzi, accesul lor la servicii medicale, dreptul lor de a-și manifesta apartenența la o religie. În lupta de a demonstra public cât de politically correct sunteți, ajungeți să îl sacrificați fix pe cetățeanul european pentru a-l ajuta pe altul. Poate nu știți, dar Comisia Europeană însăși a adoptat o propunere de regulament pentru întoarcerea migranților ilegali în țările de origine.

    PLENARY SITTING OF 2025-09-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  34. Să vii la Pride Parade poate fi și o formă de rebeliune adolescentină, un mod de a face ceva interzis de părinți, profesori sau de a exprima că ești unic. Dar indiferent de motivul pentru care un copil participă, ceea ce vede îi creează un impact emoțional. Iar noi toți avem datoria să ne protejăm copiii de absolut orice îi poate afecta emoțional. Suveranitatea unei țări presupune și faptul că nu poate fi obligată de nimeni să organizeze spectacole de tip Pride Parade, iar suveranitatea nu este negociabilă, după cum nici interesul superior al copiilor noștri nu este. 3-0211-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-07-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  35. Doamnă președintă, discriminarea pozitivă este tot discriminare, dar împotriva majorității pentru apărarea minorității. De ce trebuie ca minorii să vadă oameni semidezbrăcați pe stradă, îmbrăcați în costume de câini, cu botniță și lesă sau în tot felul de vestimentații provocatoare, pentru ca minoritatea LGBTQIA+ să se simtă respectată? De ce trebuie să expunem minorii la o paradă care deseori exprimă un comportament sexual explicit? De ce trebuie să ne intereseze și să vedem chestiuni care ar trebui să țină exclusiv de intimitatea fiecărui individ și a casei lui? La Pride Parade în București au luat parte numeroși copii minori care au venit la această manifestație nu pentru că ar face parte din comunitate, ci din curiozitate, pentru că era ceva inedit, ceva cool, ceva diferit.

    PLENARY SITTING OF 2025-07-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  36. De aceea, Uniunea Europeană trebuie să fie fermă atunci când vine vorba de propriile industrii de apărare, de modul în care statele ei membre își vor adapta contribuțiile în NATO și în funcție de sprijinul acordat indirect Alianței, prin intermediul multor măsuri luate deja până în prezent, precum și de renegocierea unor clauze offset categorice. Până la construirea unei viitoare armate a Europei, singura apărare reală și eficientă pe care o avem este NATO. Deci trebuie să o îmbunătățim constant, având totodată grijă și la întărirea capacității naționale de apărare, precum și a industriei naționale militare. 3-0069-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-06-18 · READ THE VERBATIM REPORT

  37. Doamnă președintă, criza din Coreea de Nord, confruntarea din Taiwan, conflictul India‑Pakistan, războiul Iran‑Israel, războiul din Ucraina, iată doar câteva din cele 28 de focare de instabilitate care clocotesc astăzi pe glob. Prin urmare, viitorul summit NATO trebuie să privească harta geopolitică a lumii în complexitatea ei și cu specificitatea fiecărei regiuni în parte. De aceea, orice soluție care va fi avansată, fie că vorbim de mărirea contribuției la bugetul de apărare, ori de rolul Alianței Nord-Atlantice în oricare din aceste conflicte, va trebui să fie adaptată la nevoile, pericolele și particularitățile regiunilor și țărilor membre.

    PLENARY SITTING OF 2025-06-18 · READ THE VERBATIM REPORT

  38. Aceste creații ale unei imaginații bolnave și ale unui comportament deviant reprezintă îndemnuri la abuz, iar studiile arată că accesul la ele crește riscul unor viitoare agresiuni înfăptuite asupra minorilor în lumea reală. Să plecăm de aici cu un mesaj inconfundabil. Nu vom tolera pe nimeni care permite sau comite exploatarea și abuzul sexual al copiilor. Nu vom permite nimănui să mușamalizeze aceste crime. Copiii noștri sunt motivul și datoria noastră pentru care noi suntem aici, în acest Parlament. 2-0035-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-06-17 · READ THE VERBATIM REPORT

  39. Doamnă președintă, ca mamă, cred că nimic nu este mai important decât siguranța copiilor și dezvoltarea lor armonioasă, lipsită de griji și de pericole. Pe de altă parte, ca avocat penalist, cunosc foarte bine amploarea fenomenului infracțional, drama și impactul emoțional de durată asupra victimelor violenței sexuale. Așadar, solicit toleranță zero pentru materialele care încurajează în orice fel abuzul sexual și exploatarea sexuală a copiilor. Ca membru LIBE, am propus amendamente prin care am majorat limitele de pedeapsă pentru astfel de infracțiuni și am propus sancționarea penală a tuturor celor care, folosindu-se de inteligența artificială sau de orice mijloace informatice, creează sau distribuie desene animate sau orice alt tip de materiale video implicând victime copii.

    PLENARY SITTING OF 2025-06-17 · READ THE VERBATIM REPORT

  40. Doamnă președintă, prin aparenta ei generozitate. Comisia Europeană descoase o legislație care nu mai corespunde vremii și vremurilor, permițând importul unor plante modificate genetic în hrana animalelor. Azi, în timp ce noi discutăm în plen, fie că vrem să acceptăm sau nu, în ciuda interdicției europene, plantele modificate genetic se află deja în hrana animalelor și, implicit, a oamenilor, fără a fi siguri de urmările asupra organismului uman, pentru că nici Comisia și nici Parlamentul European nu rezolvă, de fapt, problema de fond a agriculturii europene: lipsa competitivității pe plan global. După zeci de reforme agricole și straturi de legislație, fermierul european a devenit captiv în propria sa fermă.

    PLENARY SITTING OF 2025-05-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  41. În România tocmai s-a dat o lege de scădere a perioadei de obținere a cetățeniei române doar pentru migranți. Așadar, pe aceștia putem să îi facem pe repede-înainte cetățeni europeni, dar pe alți cetățeni bogați din afara UE nu-i acceptăm și nu-i vrem. (Vorbitoarea a refuzat ca Raquel García Hermida-Van Der Walle să îi adreseze o întrebare în conformitate cu procedura „cartonașului albastru”) 3-0376-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-05-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  42. Domnule președinte, este dreptul suveran al fiecărui stat membru să decidă cine îi poate deveni cetățean, iar acest drept nu trebuie subminat de o interpretare extensivă a tratatelor Uniunii. Programele de investiții de tip „viza de aur” pot fi un instrument legal și legitim de atragere a capitalului și de dezvoltare economică. Să nu uităm că și alte state membre au scheme similare, dar vedem din nou dublul standard aplicat țărilor mai mici. Să spunem adevărul: dacă Malta le oferea cetățenie peste noapte migranților, nu ar fi incomodat pe nimeni la Bruxelles. Problema programelor de tip „viza de aur” e că permit statelor să facă bani altfel decât prin împrumuturi. Dacă chiar vrem să discutăm despre principiul „nu ne vindem cetățenia”, atunci să o facem în mod echitabil și nu selectiv.

    PLENARY SITTING OF 2025-05-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  43. Aceste probleme ar putea fi rezolvate prin implementarea unor programe educative specifice, adaptate tradițiilor și stilului de viață al romilor și cu o alocare adecvată de resurse, atât financiare, cât și umane. Programele ar trebui să vizeze atât copiii și tinerii, cât și adulții și ar putea contribui la incluziunea socială pe termen lung a acestei comunități defavorizate. Ajutăm refugiați și victime din state terțe, dar nu investim suficient în rezolvarea problemelor comunității rome. Viața noastră, a tuturor, ar fi mult mai bună dacă am avea grijă ca prin educație să le facem și lor viața mai bună. 3-0435-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-04-02 · READ THE VERBATIM REPORT

  44. Domnule președinte, romii reprezintă cea mai mare minoritate etnică din UE, cu aproximativ 12 milioane de cetățeni, din care peste un milion trăiesc în România. În ciuda planului strategic al UE pentru romi și al programelor naționale de sprijin, aceștia continuă să se confrunte cu aceleași probleme grave: marginalizare extremă, condiții socioeconomice precare, discriminare, violență, șomaj, sărăcie, locuințe proaste și standarde precare de sănătate. Toate acestea pornesc de la educație. În România, 70 % din populația romă este afectată de sărăcie și de abandon școlar. Studii arată că aproximativ două treimi din romi fie nu au absolvit nicio clasă, fie au absolvit doar primele 8 clase.

    PLENARY SITTING OF 2025-04-02 · READ THE VERBATIM REPORT

  45. Domnule președinte, dezvoltarea infrastructurii de transport în interiorul UE este una din cele mai bune direcții strategice pe care le putem urmări atât din perspectivă economică sau militară, cât și în ceea ce privește coeziunea proiectului european. Din păcate, în România, din cauza unor guverne profund incompetente, avem mari întârzieri cu implementarea proiectelor cuprinse în rețeaua TEN-T, atât pe zona de drumuri de viteză, cât mai ales pe cale ferată. Multe proiecte sunt încă blocate în birocrație: documentații, studii de fezabilitate, licitații, aprobări și clarificări. Iar aici este și vina actualei Comisii Europene, care pare că și-a luat mâna de pe România și lasă guvernul de la București să meargă în ritmul său de melc.

    PLENARY SITTING OF 2025-04-02 · READ THE VERBATIM REPORT

  46. Cu toate acestea, din 2015 până în 2023, riscul de sărăcie a scăzut cu doar 2,6 puncte procentuale, deci nu facem suficient. Comparativ, ajutorul umanitar și de protecție civilă acordat de UE pentru state terțe se ridică la aproximativ 1,65 miliarde de euro pe an, adică cu peste 700 de milioane de euro mai mult decât ajutorul pentru populația săracă a Uniunii. Asta fără să mai vorbim despre banii dați statelor terțe sau pachetul financiar alocat Pactului verde. Când vom începe să punem pe primul loc cetățeanul european și nevoile lui? 3-0197-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-04-02 · READ THE VERBATIM REPORT

  47. Domnule președinte, dragi colegi, cum putem vorbi despre Europa socială și despre a face viața accesibilă pentru toți dacă nivelul expunerii la sărăcie în Uniune este de peste 21 %, adică riscul de sărăcie atinge mai mult decât unul din cinci dintre cetățenii noștri. Situația este și mai gravă când vorbim de România, unde unul din trei cetățeni este expus riscului de sărăcie, care atinge aici, din păcate, cel mai ridicat nivel din UE. Ce facem noi concret pentru acești oameni? Pregătim o strategie contra sărăciei și avem un pilon european al drepturilor sociale, instituit cu aproape zece ani în urmă. Investim prin principalul instrument financiar, Fondul social european Plus, peste cinci miliarde și jumătate de euro pentru acțiuni menite să contribuie la eradicarea sărăciei.

    PLENARY SITTING OF 2025-04-02 · READ THE VERBATIM REPORT

  48. Un viitor european al europenilor și nu al altora, înseamnă soluții financiare concrete și generoase pentru sprijinirea educației și reconversiei profesionale. Înseamnă școli profesionale, burse și sprijin financiar pentru tineri în scopul finalizării ciclului de studii, precum și politici reale de combatere a sărăciei. Dacă vrem o Europă puternică, fiecare stat trebuie să fie puternic, nu doar câteva capitale. Nu migrația forțată și mobilitatea salvează Europa, ci șansele reale și educația cât mai bună pentru toți cetățenii. 3-0252-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-03-12 · READ THE VERBATIM REPORT

  49. Domnule președinte, doamnă comisară, stimați colegi, Comisia vorbește despre o uniune a competențelor și despre aducerea talentelor acasă. Suntem de acord. Noi, cei de la AUR, vorbim de mult despre necesitatea repatrierii diasporei. Dar unde era această îngrijorare a birocraților UE acum 20 de ani, când milioane de români și est-europeni au fost forțați să plece pentru că propriile lor economii au fost sufocate de politicile impuse de Bruxelles? Se discută despre crearea de oportunități mai bune în UE, dar ce fel de oportunități și pentru cine? Pentru că, în timp ce UE deschide brațele larg pentru migranți și trimite bani pentru a sprijini țări de pe alte continente, tinerii noștri par a nu fi prioritizați.

    PLENARY SITTING OF 2025-03-12 · READ THE VERBATIM REPORT

  50. Ajutorul pe care UE înțelege să-l ofere Ucrainei trebuie să se extindă și în raport cu țările învecinate cu acest război, care au avut, la rândul lor, pierderi financiare. Dacă UE ajută exclusiv Ucraina, dar nu și țările deja membre UE afectate de conflict, mesajul primit de cetățeanul european plătitor de taxe este că alții contează mai mult decât noi. Solidaritatea nu trebuie să fie selectivă. Concluzia: bani europeni pentru România și pentru celelalte țări UE vecine cu războiul. 3-0330-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-02-12 · READ THE VERBATIM REPORT