← LEADERSHIP TERMINAL

EUROPEAN PARLIAMENT · SITTING

Şerban Dimitrie Sturdza

Member of the European Parliament · ECR · RO

IN THEIR OWN WORDS

Domnule președinte, stimați colegi, mă bucur că Republica Moldova a deschis primul capitol de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. De acum, datoria noastră este să nu transformăm acest drum european într-o sală de așteptare fără sfârșit. Republica Moldova trebuie evaluată corect.

PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

Însă Republica Moldova trebuie să continue să se desprindă de moștenirea sa sovietică, precum și de reflexele trecutului, iar Bruxelles-ul trebuie să-și dovedească deschiderea pentru un rezultat final concret și neîntârziat.

PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

Domnule președinte, stimați colegi, să nu vă imaginați cumva că românii mai sunt o mână de lucru ieftină. Românii sunt muncitori, harnici și buni profesioniști în foarte multe domenii. Însă e timpul să trecem la scăderea taxelor pentru muncă, pentru că astăzi sunt cele mai mari din Uniunea Europeană.

PLENARY SITTING OF 2026-07-06 · READ THE VERBATIM REPORT

Doamnă președintă, românii vor stabilitate, bani europeni, dezvoltare etc. Stimați colegi, vă vine să credeți că aceste lucruri nu mai interesează absolut pe nimeni? Că de fapt este vorba doar despre câtă putere și cât control vrea să aibă un președinte? Și despre lozinci și etichetări de la Bruxelles de parcă ele ne apără de drone?

PLENARY SITTING OF 2026-06-15 · READ THE VERBATIM REPORT

Doamnă președintă, stimați colegi, nu există societăți ideale. Avem problemele noastre în Europa, însă, din fericire, comunismul și totalitarismul nu se află printre ele. Spun asta pentru că dacă ne uităm la Cuba anului 2026, realitatea este brutală: suprimarea protestelor pașnice, arestări arbitrare și tortură în închisori.

PLENARY SITTING OF 2026-05-19 · READ THE VERBATIM REPORT

Poate că nu există un model perfect de societate, dar ceea ce vedem în Cuba este rezultatul unor politici aberante, gestionate de guvernanți criminali care condamnă o întreagă națiune la suferință. Să nu uităm să apreciem ceea ce funcționează în Europa. 2-0463-0000

PLENARY SITTING OF 2026-05-19 · READ THE VERBATIM REPORT

The complete record

Every one of 43 lines we hold for Şerban Dimitrie Sturdza, in date order, each linked to its source. Free to read, in full, without an account.

  1. Însă Republica Moldova trebuie să continue să se desprindă de moștenirea sa sovietică, precum și de reflexele trecutului, iar Bruxelles-ul trebuie să-și dovedească deschiderea pentru un rezultat final concret și neîntârziat. Dacă românii de peste ambele maluri ale Prutului nu s-au putut reunifica precum berlinezii, atunci Republica Moldova și România trebuie să se reunifice măcar prin apartenența lor la Uniunea Europeană. 2-0492-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  2. Domnule președinte, stimați colegi, mă bucur că Republica Moldova a deschis primul capitol de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. De acum, datoria noastră este să nu transformăm acest drum european într-o sală de așteptare fără sfârșit. Republica Moldova trebuie evaluată corect. Este firesc ca România să susțină Republica Moldova în parcursul său de aderare la Uniunea Europeană. Sprijinirea românilor de peste Prut este o datorie istorică și o necesitate strategică. Cu atât mai mult cu cât aproape jumătate din ei sunt și cetățeni ai României. Integrarea sa în Uniunea Europeană reprezintă mai multă stabilitate și mai multă siguranță la frontiera estică a Uniunii.

    PLENARY SITTING OF 2026-07-07 · READ THE VERBATIM REPORT

  3. Domnule președinte, stimați colegi, să nu vă imaginați cumva că românii mai sunt o mână de lucru ieftină. Românii sunt muncitori, harnici și buni profesioniști în foarte multe domenii. Însă e timpul să trecem la scăderea taxelor pentru muncă, pentru că astăzi sunt cele mai mari din Uniunea Europeană. Practic, o țară care încă își recuperează decalajele regionale față de Europa de Vest taxează munca cel mai mult. Și vă rog să faceți un exercițiu simplu de imaginație: oare cum ar arăta societatea noastră dacă un român ar rămâne cu mai mulți bani la sfârșitul lunii? Dacă antreprenorii ar putea angaja mai mulți oameni, lucrul la negru ar scădea considerabil, iar românii ar primi plata corectă pentru munca lor. Doar așa îi putem aduce pe români înapoi acasă, pentru că acasă nu poate fi decât în România. 1-0188-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-07-06 · READ THE VERBATIM REPORT

  4. Doamnă președintă, românii vor stabilitate, bani europeni, dezvoltare etc. Stimați colegi, vă vine să credeți că aceste lucruri nu mai interesează absolut pe nimeni? Că de fapt este vorba doar despre câtă putere și cât control vrea să aibă un președinte? Și despre lozinci și etichetări de la Bruxelles de parcă ele ne apără de drone? În timp ce vechii politicieni se agață de putere, iar alții se tem de guvernare și inventează bătălii. Doar despre asta este vorba. Oamenii care trebuie să aibă grijă de ceea ce contează sunt preocupați de ei înșiși. Eu vorbesc astăzi pentru cei care contează cu adevărat pentru mine: românii patrioți, cu respect față de țara noastră. Și da, românii își doresc un guvern care muncește cu respect față de banii lor, dar nu cu mojici mândri și lacomi, ci alături de patrioți cinstiți și iubitori de țară. 1-0204-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-06-15 · READ THE VERBATIM REPORT

  5. Poate că nu există un model perfect de societate, dar ceea ce vedem în Cuba este rezultatul unor politici aberante, gestionate de guvernanți criminali care condamnă o întreagă națiune la suferință. Să nu uităm să apreciem ceea ce funcționează în Europa. 2-0463-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-05-19 · READ THE VERBATIM REPORT

  6. Doamnă președintă, stimați colegi, nu există societăți ideale. Avem problemele noastre în Europa, însă, din fericire, comunismul și totalitarismul nu se află printre ele. Spun asta pentru că dacă ne uităm la Cuba anului 2026, realitatea este brutală: suprimarea protestelor pașnice, arestări arbitrare și tortură în închisori. Aceasta este politica regimului comunist aflat la putere. Întreaga populație a Cubei suferă. Întreruperile de curent zilnice fac viața cetățenilor aproape imposibilă. Accesul la hrană și medicamente este absolut catastrofal. Drept la învățământ? Despre ce să mai vorbim atunci când 97 % dintre cubanezi au pierdut accesul real la hrană din cauza inflației? 89 % dintre cubanezi trăiesc într-o sărăcie extremă cu doar jumătate de dolar pe zi. Aceasta este adevărata față a comunismului.

    PLENARY SITTING OF 2026-05-19 · READ THE VERBATIM REPORT

  7. Plătesc pentru apa din lacurile noastre, care curge în interesul unor grupuri de șmecheri, și nu al cetățenilor. De ce închide ochii mereu Uniunea Europeană fără să critice guvernanții noștri? 1-0223-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-05-18 · READ THE VERBATIM REPORT

  8. Domnule președinte, stimați colegi, România are cel mai mare preț la energie pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană. Plătim astăzi facturi cu 58,6 % mai mari față de anul trecut, chiar dacă România produce energie. Avem nuclear, râuri, vânt, soare. Cum am ajuns aici? Alte state au înțeles că nu câștigă neapărat cel care produce mai mult, ci cel care produce când trebuie și stochează când poate. Piața română de energie este la cheremul unor speculanți. Banii europeni care ar fi trebuit să modernizeze sistemul energetic românesc au plecat cu dedicație, în contracte obscure. Avem nevoie de reglementarea prețurilor la orele de vârf, de investiții publice în infrastructura energetică modernă și, mai ales, de transparența totală a contractelor energetice. Românii nu plătesc prețuri mai mari pentru că nu avem energie.

    PLENARY SITTING OF 2026-05-18 · READ THE VERBATIM REPORT

  9. Lucrurile sunt clare, cetățenii noștri contribuie la un buget european care nu ajunge suficient la ei. Aștept mai mult de la Europa. Fiecare euro cheltuit trebuie să se vadă în viața oamenilor, nu în rapoarte, ci pe teren, în realitate. 2-0239-0000

    PLENARY SITTING OF 2026-04-28 · READ THE VERBATIM REPORT

  10. Domnule președinte, stimați colegi, trebuie să vorbim mai clar despre banii contribuabililor europeni, inclusiv ai românilor, care au dreptul să știe că fiecare euro cheltuit la Bruxelles servește unui scop real. În calitate de raportor alternativ din partea grupului ECR, nu voi vota în favoarea modului în care Comisia a gestionat bugetul pentru 2024. În primul rând, raportul evidențiază disfuncționalități grave ale PNRR-urilor. La finalul lui 2024 fuseseră folosite doar jumătate dintre fonduri, deși termenul limită este decembrie 2026. Aceasta nu este o problemă tehnică, ci un eșec de guvernanță și de supraveghere atât al Comisiei, precum și al statelor membre. În al doilea rând, în România, rata de absorbție a fondurilor de coeziune era de 17 % la jumătatea lui 2025.

    PLENARY SITTING OF 2026-04-28 · READ THE VERBATIM REPORT

  11. Doamnă președintă, stimați colegi, sunt îngrijorat. Europa s-a împrumutat masiv în ultimii ani, cu 700 de miliarde de euro în mai puțin de cinci ani. Deși înțeleg de ce, trebuie să ne întrebăm sincer: unde se termină urgența și unde începe dependența? Și ceea ce mă doare cel mai mult este că România, țara mea, se împrumută de pe piețele externe și plătește 3 % din PIB doar pentru dobânzi, nu pentru dezvoltare. Nu îmi doresc o Europă care depinde de China pentru materii prime, de America, pentru securitate și de piețele financiare pentru fiecare euro împrumutat. Nu îmi doresc o Europă cu două sau mai multe viteze, unde Vestul avansează și Estul plătește datorii. Îmi doresc o Europă care produce în toate statele, care inovează și care se autofinanțează.

    PLENARY SITTING OF 2026-03-25 · READ THE VERBATIM REPORT

  12. Domnule președinte, stimați colegi, cu sinceritate mă întreb: unde era Comisia Europeană când, ani la rând, românii nu beneficiau de fondurile europene, așa cum este dreptul lor? Nu este de datoria instituțiilor europene să vegheze asupra modului în care guvernele își respectă angajamentele? În acest moment, avem o rată de absorbție de doar 18 % a fondurilor de coeziune, iar despre PNRR putem spune că a fost o șansă istorică ratată. Unde a fost Comisia Europeană când politicienii de la putere au ascuns realitatea economică și au îndatorat țara excesiv? Până la urmă, gardianul banilor europeni - adică al banilor tuturor cetățenilor - este Comisia Europeană. Avem nevoie de o Europă unită, cu aceeași viteză peste tot, nu codașă în est și fruntașă în vest.

    PLENARY SITTING OF 2026-03-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  13. Monsieur le Président, chers collègues, les circonstances géopolitiques nous obligent à nous adapter rapidement à l'évolution de la dynamique qui régit les relations internationales. Ces jours-ci, à Davos, l'économie trace également les lignes de la sécurité et le sujet dont tout le monde parle est la sécurité de notre continent. La réalité est la suivante: la compétitivité a pris la place de la politique étrangère. La compétitivité de l'Europe doit devenir l'urgence numéro un de l'Union européenne, car c'est la manière de garantir notre sécurité et de rester pertinents à la table des grandes négociations. Dans ce contexte précis, la Roumanie doit faire partie de la solution.

    PLENARY SITTING OF 2026-01-20 · READ THE VERBATIM REPORT

  14. Dar extinderea este, în același timp, și un instrument geostrategic major al Uniunii Europene. Să nu dăm foc diplomației și să nu aruncăm parteneriatele strategice în aer. Prezența europeană din Caucazul de Sud trebuie consolidată diplomatic și politic, pentru că o Europă absentă este o Europă mai slabă. 3-0417-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-12-17 · READ THE VERBATIM REPORT

  15. Domnule președinte, stimați colegi, înghețarea relațiilor dintre Bruxelles și Tbilisi este profund regretabilă, nu doar pentru Georgia, ci și pentru întreaga Uniune Europeană. Avem un interes strategic clar de a fi prezenți și relevanți în Caucazul de Sud, o regiune esențială pentru securitatea continentului nostru, pentru stabilitatea vecinătății estice, dar și pentru interesele energetice și economice ale statelor membre. Nu ne putem permite să pierdem Georgia și, la fel de important, nu ne putem permite să pierdem relațiile cu Armenia. Absența Uniunii Europene din Caucaz va continua să adâncească un vid umplut de alți actori statali. Extinderea trebuie să fie, fără îndoială, un proces bazat doar pe merit. Credibilitatea sa depinde însă de respectarea acquis-ului comunitar și de voința politică reală de integrare.

    PLENARY SITTING OF 2025-12-17 · READ THE VERBATIM REPORT

  16. De aceea, apărarea nu ar trebui să însemne sacrificarea investițiilor în dezvoltare regională, agricultură sau sănătate, pentru că nu putem ignora nevoile cetățenilor noștri. O Europă puternică este o Europă care produce, hrănește și protejează cetățenii. Nepregătirea și lipsa de acțiune pentru apărarea patriei riscă să ne coste mâine mai mult decât orice investiție făcută astăzi. 2-0238-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-12-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  17. Domnule președinte, stimați colegi, România trebuie să fie capabilă să își apere teritoriul național oricând, indiferent de contextul geopolitic, iar Uniunea Europeană trebuie să se hotărască dacă vrea să fie un actor relevant sau să rămână doar un simplu spectator al propriei sale vulnerabilități. Noi înșine trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru securitatea Europei prin contribuția fiecărui stat membru. Uniunea Europeană s-a născut ca un proiect de pace, însă pacea nu înseamnă slăbiciune, ci să fii pregătit pentru orice situație. De aceea este nevoie ca fiecare stat european să își accelereze investițiile în securitate și apărare, iar împreună să ne coordonăm pentru o colaborare eficientă la nivel european. Cu toate acestea, o mai bună înzestrare a Armatei Române nu trebuie să ducă la scăderea nivelului de trai al românilor.

    PLENARY SITTING OF 2025-12-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  18. Domnule președinte, stimați colegi, adresez astăzi din plenul Parlamentului European un mesaj clar: românii vor dreptate! Orice român cinstit vrea să știe că, dacă este nedreptățit, se poate duce în instanță să i se facă dreptate, nu să fie umilit. Orice român cinstit dorește să trăiască într-o țară în care puterile statului sunt separate, fără intervenții ascunse și fără favoritisme. Orice român cinstit dorește ca votul lui să conteze, nu să fie anulat. Asta vor românii, nu o justiție supusă politicului și serviciilor secrete. Pentru asta au murit oameni în 1989, nu pentru ca descendenții fostei Securități să devină miliardari și să conducă tot ce mișcă în România. Românii vor dreptate. Vor o schimbare reală în viața politică și cer să fie respectați. 1-0254-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-12-15 · READ THE VERBATIM REPORT

  19. Pentru ca europenii să simtă solidaritatea noastră, trebuie să dăm dovadă de ea rapid. Un ajutor prompt din partea Uniunii Europene ar sprijini atât autoritățile, cât și cetățenii. 3-0347-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-10-22 · READ THE VERBATIM REPORT

  20. Doamnă președintă, stimați colegi, solidaritatea europeană este cea care ne unește și ne face mai puternici. Tragedia din Spania pe care o comemorăm astăzi ne amintește un lucru simplu: Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită nu doar să reacționeze, ci să reacționeze la timp. Este un lucru bun că dispunem de mecanisme și fonduri europene dedicate gestionării situațiilor de urgență. Totuși, este regretabil faptul că sprijinul european se vede, de cele mai multe ori, mai întâi pe hârtie și că foarte târziu este simțit și în practică, după ce efectele calamității au fost deja de mult gestionate de către autoritățile locale. Între timp, acestea au intervenit, au ajutat oamenii, au făcut plăți din resurse proprii, și-au epuizat bugetele și au așteptat îndelung rambursările din fondurile aferente.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-22 · READ THE VERBATIM REPORT

  21. Din cauza lor, sate întregi de români sunt forțate să fie relocate, fapt care amenință însăși compoziția etnică a întregii regiuni. Aderarea Serbiei trebuie condiționată de respectarea drepturilor minorităților naționale. 2-0529-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-10-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  22. Doamnă președintă, stimată doamnă comisară, stimați colegi, un stat care aspiră sincer la integrare europeană nu poate limita libertatea cetățenilor săi de a-și exercita pașnic drepturile fundamentale ce definesc o adevărată democrație. Iar asta implică inclusiv respectarea drepturilor minorităților naționale de pe teritoriul său. Situația etnicilor români din Valea Timocului nu mai poate fi ignorată. Pe lângă faptul că nu le sunt respectate drepturile de a studia, de a se ruga sau de a se administra local, inclusiv în limba română, comunitatea românească riscă, pe lângă asimilarea culturală, și o dispariție fizică. De vină sunt exploatările miniere de amploare ale unei companii chinezești din regiune, care a transformat extracția zăcămintelor de cupru și aur într-un simbol al corupției instituționale și al degradării mediului.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-21 · READ THE VERBATIM REPORT

  23. Fondurile europene trebuie condiționate de competență și transparență, nu de austeritate oarbă. Să-i ajutăm pe români, nu să-i pedepsim. 1-0182-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-10-20 · READ THE VERBATIM REPORT

  24. Domnule președinte, stimați colegi, în anul 2024, România a avut cel mai mare număr de cetățeni care sufereau de lipsuri grave din toată Uniunea Europeană, adică 17%, de trei ori mai mult decât media europeană. Astăzi, unul din trei copii din România trăiește în sărăcie. Progresul economic cere să meargă mână în mână cu justiția socială, dar rămâne pentru mulți români doar un vis. Vedem cum matematica austerității eșuează în România și riscăm să încheiem anul 2025 tot cu un deficit bugetar de peste 8% din PIB. Dar dincolo de cifre, România nu are nevoie de austeritate, ci de soluții pentru oameni. Iar tăierea fondurilor europene ar fi catastrofală pentru România. De aceea, solicit Comisiei Europene să nu penalizeze România pentru greșelile unei clase politice iresponsabile.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-20 · READ THE VERBATIM REPORT

  25. Avem nevoie de o strategie națională pentru reindustrializare. E timpul să facem din România o țară care creează valoare, nu doar o piață de desfacere. 1-0196-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-10-06 · READ THE VERBATIM REPORT

  26. Doamnă președintă, stimați colegi, într-o realitate care se zbate între spectrul războiului și adâncurile crizei economice, siderurgia românească se află într-o stare critică. Sub povara prețurilor record la energie și a concurenței neloiale din afara Uniunii Europene, am ajuns să exportăm fier vechi și să importăm oțel finit. În timp ce alte state europene au adoptat strategii clare pentru sprijinirea industriei, România continuă să improvizeze. Fără o viziune națională, fără un plan industrial coerent, riscăm să pierdem un întreg sector industrial critic. Guvernul României trebuie să înțeleagă că nu putem construi o economie modernă doar din importuri. Trebuie să producem din nou, iar fondurile europene, țintite inclusiv înspre revitalizarea industriei de apărare, nu trebuie să treacă pe lângă noi.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-06 · READ THE VERBATIM REPORT

  27. Doamnă președintă, stimați colegi, bătrânii României rurale în anul 2025 trăiesc o dramă tăcută: pensii umilitoare, lipsă de servicii sociale și medicale, sate întregi fără dispensare sau medici. Prea mulți dintre vârstnicii noștri sunt săraci, bolnavi și groaznic de singuri. Căminele de bătrâni sunt puține, scumpe și adesea improprii. Ruperea lanțului firesc dintre părinți, copii și nepoți, fuga după pseudovalorile materiale fac ca doar biserica și preotul să rămână ultima lor alinare. Vorbim despre realitatea unei părți din Europa care a rămas pur și simplu feudală. Vorbim despre eșecul statului român de a-și cinsti cetățenii care s-au sacrificat pentru a da contur României de astăzi. Avem nevoie de o renaștere morală, de empatie, de dragoste pentru aproapele și de o restabilire a valorilor creștine.

    PLENARY SITTING OF 2025-10-06 · READ THE VERBATIM REPORT

  28. Doamnă președintă, stimate domnule Fitto, stimați colegi, mă bucur că acest raport recunoaște, în sfârșit, realitatea. Tranziția verde a adus puține beneficii, dar mai ales pagube majore pentru multe dintre regiunile europene. Astăzi nu facem altceva decât să încercăm să reparăm aceste pagube și să fim sinceri, regiunile cele mai puțin dezvoltate din Uniunea Europeană au plătit prețul cel mai mare al politicii Pactului Verde, atât din punct de vedere economic, cât și social, în timp ce regiunile bogate au știut să profite de pe urma acestuia. Asta pentru că politicile și soluțiile europene trebuie să fie adaptate realităților și nevoilor fiecărei regiuni. În plus, avem nevoie de o economie europeană mai eficientă și mai competitivă.

    PLENARY SITTING OF 2025-09-09 · READ THE VERBATIM REPORT

  29. Fac deci apel la toți europarlamentarii: să nu uităm că, dincolo de cifre și bugete, vorbim despre oameni. Românii nu trebuie sancționați! Pentru ei trebuie să găsim cele mai bune soluții ca să nu-și piardă încrederea în Europa. 1-0215-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-09-08 · READ THE VERBATIM REPORT

  30. Domnule președinte, stimați colegi, cum putem arăta aici, în inima Europei, o Românie serioasă și responsabilă, când guvernanții noștri au făcut praf finanțele țării? După ani de promisiuni și pseudo-reforme, România se prăbușește într-un deficit bugetar uriaș, iar guvernanții de astăzi propun măsuri de austeritate care îi sancționează tot pe românii corecți, pe românii muncitori și pe cei vulnerabili. Ne plângeam că guvernanții nu atrag suficiente fonduri europene pentru spitale și autostrăzi. Din cauza lor riscăm să nu mai primim nimic. Aflăm că se mai adaugă, în curând, la nota de plată o procedură de deficit excesiv pe care Comisia Europeană o urgentează acum împotriva României. Riscăm să ne fie suspendați bani vitali din cadrul PNRR și din fondurile de coeziune.

    PLENARY SITTING OF 2025-09-08 · READ THE VERBATIM REPORT

  31. Să ne amintim că extinderea nu trebuie să fie un teren al disputelor, ci o dovadă că Europa își respectă cuvântul. Locul Macedoniei de Nord este în marea noastră familie europeană. 2-0491-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-07-08 · READ THE VERBATIM REPORT

  32. Doamnă președintă, stimată doamnă comisar, stimați colegi, votul nostru privind dosarul Macedoniei de Nord reprezintă mai mult decât un pur exercițiu legislativ. Este un semnal politic. Uniunea Europeană are nevoie de extindere pentru a rămâne relevantă și stabilă într-o lume în schimbare, iar Macedonia de Nord are nevoie de noi, de un semnal clar că drumul european îi rămâne deschis atunci când va finaliza reformele constituționale la care s-a angajat. Această țară a făcut pași curajoși, chiar dureroși, aș spune, pentru a-și continua parcursul de aderare europeană. Dacă nu le recunoaștem acest efort, riscăm să pierdem încrederea cetățenilor și a clasei politice de acolo și, chiar mai grav, riscăm să lăsăm loc influențelor străine tot mai agresive din afara Europei. Aderarea europeană trebuie să reflecte reforme reale.

    PLENARY SITTING OF 2025-07-08 · READ THE VERBATIM REPORT

  33. Nu creșteți taxele românilor. Colectați mai bine banii care trebuie să intre la bugetul de stat. Nimeni nu merită să plătească pentru greșelile voastre. 1-0227-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-06-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  34. Domnule președinte, stimați colegi, mă adresez românilor. Știu că nu ați votat scandal, dar asta ați primit. Știu că nu ați votat prețuri mai mari, dar asta veți primi în continuare. De la alegerea noului președinte al României și până astăzi încă nu avem Guvern, iar guvernul interimar se joacă de-a v-ați ascunselea pe banii dumneavoastră. De la Strasbourg lucrurile se văd îngrijorător. Domnilor politicieni de la București, o Europă întreagă vede că vă e frică să înfruntați criza pe care chiar voi ați creat-o. Nu doriți să vă asumați greutatea redresării economice de care are nevoie România. În loc să discutăm despre strategii clare care să ne scoată din criză, în loc să vorbim despre o mai bună colectare a taxelor și despre cum putem alcătui un buget de stat care să răspundă nevoilor reale ale românilor, circul postelectoral continuă.

    PLENARY SITTING OF 2025-06-16 · READ THE VERBATIM REPORT

  35. Le message des Roumains est extrêmement clair: ils exigent d'être respectés tant par les dirigeants de Bruxelles que par leurs représentants nationaux et rejettent de nombreuses décisions absurdes, contraires à leurs intérêts, à leurs traditions, à leur foi et à leur identité, imposées de manière autoritaire. Les Roumains ont commencé à prendre leur pays en main. Nous sommes un peuple européen avec des aspirations dignes de la grande famille européenne, et en même temps un peuple conservateur, fier. 1-0241-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-05-05 · READ THE VERBATIM REPORT

  36. Madame la Présidente, chers collègues, après l'annulation abusive du premier tour des élections présidentielles roumaines de décembre 2024, le premier tour a été de nouveau organisé hier. L'humiliation et la trahison du peuple roumain par l'annulation de son vote, simplement parce qu'il avait exprimé une préférence européenne, mais souverainiste, ont provoqué une vague de colère sociétale sans précédent contre le parti globaliste au pouvoir en Roumanie depuis 35 ans. Parce que le vote en faveur de Călin Georgescu a été annulé et qu'il lui a été interdit de se présenter à nouveau, les Roumains ont voté massivement pour George Simion.

    PLENARY SITTING OF 2025-05-05 · READ THE VERBATIM REPORT

  37. Cu toate acestea, politica de coeziune nu poate deveni un fel de pușculiță bună la toate. Flexibilitatea este necesară, cu siguranță, dar trebuie să fie țintită, echilibrată și responsabilă. 2-0383-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-04-01 · READ THE VERBATIM REPORT

  38. Doamnă președintă, domnule Fitto, stimați colegi, în primul rând trebuie subliniat faptul că obiectivul principal al politicii de coeziune este reducerea treptată a disparităților dintre regiuni, adică expresia solidarității europene. Totuși, realitatea se schimbă rapid. Avem noi priorități, crize neprevăzute și presiuni de investiții în domenii strategice. De aceea, flexibilitatea politicii de coeziune ar trebui să le ofere statelor membre șansa de a investi acolo unde este cu adevărat necesar. Fondurile de coeziune trebuie să rămână un sprijin real pentru regiunile și comunitățile care au nevoie de ele, iar acolo unde resursele nu au fost cheltuite la timp, acestea nu trebuie pierdute, ci regândite și redistribuite inteligent chiar de către statul membru.

    PLENARY SITTING OF 2025-04-01 · READ THE VERBATIM REPORT

  39. Prin cenzura electorală, autoritățile române au reușit performanța de a inflama populația, creând tensiune maximă într-o societate în care milioane de oameni se simt astăzi neîndreptățiți și neascultați. Cum pot să mai aibă românii încredere în democrație sau în justiție? Acest coșmar trebuie să înceteze. Trebuie să revenim imediat la valorile democratice și la libertate. 1-0213-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  40. Doamnă președintă, stimați colegi, democrația, statul de drept, pluralismul politic și votul liber au dispărut din România. Alegerile sunt deturnate de la scopul lor democratic și transformate într-un instrument de luptă politică. Dreptul de a candida este astăzi brutal încălcat, iar legea electorală este interpretată doar în avantajul clasei politice conducătoare. Jucăm după cum comandă Comisia Europeană, un fel de Înalt Comisariat pentru justa represiune din perioada sovietică. Abuzul electoral, interzicerea unor cetățeni de a candida și împiedicarea unei pături importante a societății de a-și exercita dreptul legitim de vot, par să fi devenit noua regulă din România.

    PLENARY SITTING OF 2025-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  41. Doamnă președintă, doamnă comisară, stimați colegi, Republica Moldova aparține familiei europene nu doar geografic și istoric, ci și prin valorile și aspirațiile cetățenilor săi. Jumătate dintre aceștia sunt deja cetățeni ai Uniunii Europene prin cetățenia română pe care o dețin. Este, așadar, responsabilitatea noastră să sprijinim fără echivoc parcursul de integrare europeană al Chișinăului. Planul de creștere al Uniunii Europene este un semnal clar. Republica Moldova trebuie sprijinită să se decupleze definitiv de influențele răsăritene. Reforma, modernizarea, distanțarea față de moștenirea sovietică, toate acestea trebuie încurajate cu fermitate. Am votat pentru un sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova. Nu este doar un ajutor financiar, este o declarație politică că suntem alături de frații noștri de peste Prut.

    PLENARY SITTING OF 2025-03-10 · READ THE VERBATIM REPORT

  42. Astfel, doresc să subliniez situația etnicilor români din Serbia, ale căror drepturi trebuie garantate și respectate conform standardelor europene, așa cum este cazul altor minorități din Serbia. Sârbii au acum nevoie de un semnal clar de susținere din partea Uniunii Europene, care trebuie să-i încurajeze în lupta lor împotriva corupției și a crimei organizate și pentru statul de drept și valorile democratice. 2-0415-0000

    PLENARY SITTING OF 2025-02-11 · READ THE VERBATIM REPORT

  43. Stimată doamnă președintă, stimați colegi, în ultimele luni am avut ocazia să observăm cu satisfacție că democrația din Serbia este funcțională. Cetățenii și-au demonstrat spiritul civic, iar protestele au transmis un mesaj clar elitelor politice. Acestea au fost nevoite să ia act de voința populară și să inițieze măsuri menite să recalibreze parcursul european al Serbiei. Având în vedere că Uniunea Europeană este principalul partener politic și economic al Serbiei, autoritățile de la Belgrad ar trebui să accelereze implementarea reformelor necesare pentru alinierea acquis-ului comunitar. Angajamentul Serbiei față de obiectivul său strategic, integrarea europeană, are nevoie de acțiuni concrete.

    PLENARY SITTING OF 2025-02-11 · READ THE VERBATIM REPORT